el accentul principal al lui Adam Smith bogăția națiunilor constă în conceptul de creștere economică. Creșterea, potrivit lui Smith, își are rădăcinile în diviziunea tot mai mare a muncii. Această idee se referă în primul rând la specializarea forței de muncă, în esență, descompunerea locurilor de muncă mari în multe componente minuscule. În acest regim, fiecare lucrător devine expert într-o zonă izolată de producție, sporindu-și astfel eficiența., Faptul că muncitorii nu trebuie să schimbe sarcinile în timpul zilei economisește în continuare timp și bani. Desigur, acesta este exact ceea ce a permis fabricilor victoriene să crească pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Tehnologia liniei de asamblare a făcut necesar ca un lucrător să-și concentreze atenția asupra unei mici părți a procesului de producție. În mod surprinzător, Smith a recunoscut potențialele probleme ale acestei dezvoltări. El a subliniat că forțarea persoanelor să îndeplinească sarcini banale și repetitive ar duce la o forță de muncă ignorantă și nemulțumită., Din acest motiv, el a avansat convingerea revoluționară că guvernele aveau obligația de a oferi educație lucrătorilor. Acest lucru a apărut din speranța că educația ar putea combate efectele dăunătoare ale vieții din fabrică. Diviziunea muncii implică, de asemenea, atribuirea fiecărui lucrător la locul de muncă care i se potrivește cel mai bine. Munca productivă, pentru Smith, îndeplinește două cerințe importante. În primul rând, trebuie să „conducă la producerea de obiecte tangibile.”În al doilea rând, forța de muncă trebuie să „creeze un surplus” care poate fi reinvestit în producție.o altă preocupare principală pentru Smith a implicat urmărirea rădăcinilor valorii., El a identificat două tipuri diferite de valoare, „valoare de utilizare” și „valoare de schimb.”Conceptul de valoare de schimb interesate Smith considerabil. Paradoxul diamond-water, în special, s-a dovedit nedumerit pentru el: de ce diamantele, care au foarte puțină utilizare practică, comandă un preț mai mare decât apa care este indispensabilă vieții? Descoperind adevărata sursă de valoare, Smith spera să găsească un punct de referință pentru măsurarea creșterii economice. În cele din urmă, Smith sa stabilit pe muncă ca sursă de valoare: Numărul de ore de muncă pentru care un bun poate fi schimbat constituie valoarea sa inerentă., (Rețineți că acest lucru nu este același lucru cu a spune că un bun merită numărul de ore petrecute în producția sa.) Valoarea unui bun poate fi, de asemenea, menționată ca „prețul natural.”Prețul natural nu trebuie să funcționeze ca costul real al unui bun pe piață. Cu toate acestea, se aștepta ca concurența să împingă prețul pieței spre prețul natural.