limba și imaginile
reputația lui Iago pentru onestitate simplă este fundamentul înșelăciunilor sale. Limbajul brut al lui Iago este scuzat ca cel al unui soldat simplu, cu Cassio permițând: „el vorbește acasă, doamnă; îl puteți savura mai mult în soldat decât în savant” (2.1.161–62). Această conflație de onestitate cu bluntness soldat dezavantaje Desdemona, care nu poate comunica onestitatea ei în acest mod., Mai târziu, îl va prinde pe Othello: „dă–ți cel mai rău gând / cel mai rău cuvânt” (3.3.133-34). dar, departe de superiorii săi, cruditatea lui Iago devine obsesiv lascivă. În discurs, el locuiește pe părți ale corpului – ochi, mâini, buze, sânge – și „actul sportului” (2.1.217), adică presupusa activitate sexuală a lui Desdemona și Cassio. Iago portretizează dorința în termeni reductivi, cu un limbaj reductiv: adorația lui Desdemona este „violență”, poveștile lui Othello sunt ” laudă … minciuni. Reducerea de bază a lui Iago arată sexul ca foame: „ochiul ei trebuie hrănit” (2.1.215)., Ca un animal Sexual devorator, Desdemona va avea nevoie de un bărbat atrăgător „pentru a da sațietate un apetit proaspăt” (2.1.217–18). Desdemona este portretizată grafic ca respingând „consumul” continuu al lui Othello: „tandrețea ei delicată se va găsi abuzată, va începe să ridice Defileul, să disprețuiască și să deteste Maurul” (2.1.221–22). În această imagine, Iago sugerează gagging și Raging, care, împreună cu conceptul de „sensibilitate abuzată”, are conotații de dezgust cu sexul oral. Imagini alimentare abundă. Retorting, ” vinul pe care îl bea este făcut din struguri „(2.1.,238), Iago implică faptul că Desdemona este la fel ca toate femeile – femeile care consumă și se dedau plăcerilor glutton. Imaginea este inversată mai târziu în piesă, când Emilia comentează că bărbații „sunt doar stomacuri, iar noi toți, cu excepția mâncării” (3.4.93). Imaginile alimentare ale lui Iago conțin aluzii sexuale: „sfârșitul lui smochin!’ (2.1.238). Aceasta este o obscenitate contemporană, smochinele fiind asociate cu vulva Feminină. dar limbajul lasciv al lui Iago este doar acela-cuvinte. Nu există dovezi pentru adulter, cu excepția faptului că Cassio este „un papuc și un ticălos subtil” (2.1.,229), slipperiness lui subliniat de sibilance, și că Desdemona a fost văzut să „zbaturi cu palma” (2.1.240–41). Nimic nu sa întâmplat de fapt. Deși Roderigo contoare, ” nu pot să cred că în ea. Este plină de cea mai binecuvântată condiție”, volumul și forța pură a cuvintelor lui Iago ascund raționamentul ilogic și îl depășesc pe Roderigo. Și capcana în sine este atât de subtilă încât să fie aproape ascunsă: tot ce întreabă Iago este dacă Roderigo a văzut mâna lui Desdemona „paddle” Cassio, un cuvânt jucăuș care răsună imaginea „sportului” și, de asemenea, presupusa natură apoasă a lui Cassio., Roderigo îl respinge ca „curtoazie”, dar admite că „a văzut-o”. Totuși, mai devreme Iago ne spune că este Cassio care o ia de palmier’ (2.1.163). Prin limbajul lui Iago, Roderigo este înșelat în a vedea greșit-un truc pentru care Othello va cădea mai târziu.
forma dramatică
discursul lui Iago este în proză, ca multe dintre asidele sale. Cu tăcerea extinsă a lui Roderigo, se simte și ea ca o parte extinsă. Contrastul este puternic între versetul impunător al lui Othello (2.1.194-204) și proza furișată a lui Iago. Proza contrastează, de asemenea, cu soliloquy-ul de închidere a scenei lui Iago (2.1.,267-93), unde versetul constrâns urmează raționamentul său precis, dacă delirant. Shakespeare folosește proza din mai multe motive: pentru schimburi comice sau intime, pentru personaje umile, pentru prinți care sfidează Convenția, cum ar fi Hamlet. Aici, proza lui Iago se simte ca o slăbire, ca un om care își desface centura o crestătură. Angajat mai devreme în jocul de cuvinte complex cu Cassio și Desdemona, el se poate relaxa acum într-o înșelăciune mai ușoară: intimitate falsă cu Roderigo. Proza îi permite lui Iago să producă o revărsare convingătoare și să elibereze grămezi repetitive de imagini concepute pentru a îngropa obiecțiile slabe ale lui Roderigo., El se ocupă doar de trei (2.1.211, 236, 242) înainte de concesionare cu o neconvingătoare „Bine” (2.1.256), perfect expresive ale lui lipsă de caracter. De asemenea, oferă o ironie de închidere a pasajului – nimic nu va mai fi „bine” în Cipru.
structura
puterea lui Iago asupra lui Roderigo este accentuată prin structura propoziției sale. Imperativele repetate încep discursul: „Vino aici „(2.1.206), „pune degetul astfel”, „lasă-ți sufletul să fie instruit”, „marchează-mă” (2.1.212). Toate sunt instrucțiuni de a fi liniștiți și de a asculta, pe care Roderigo le ascultă cu supunere., După ce sa stabilit ca instructor al lui Roderigo, Iago continuă să-i țină prelegeri printr-o serie de întrebări, în principal retorice. El chiar trage concluziile lui Roderigo pentru el, folosind limbajul disciplinei instructive pentru a descrie adulterul imaginat :” când aceste mutualități sunt atât de mareșale, greu la îndemână vine Maestrul și exercițiul principal ” (2.1.246–48). Iago se închide la fel cum a început, cu o comandă pentru a urma instrucțiunile: „urmăriți–vă în seara asta; pentru comandă” (2.1.249-50). Structura circulară a discursului îi întărește aderența închisă a lui Roderigo.,
interpretările critice ale Iago
Iago este misogin. Dar o lectură istoricistă ar putea examina descrierea lui despre femei ca produs al timpului și culturii sale. Viziunea Iacobeană a femeilor Venețiene, în special ideea că erau compuși imorali sexual cât de credibili Roderigo și Othello găsesc portretizarea lui Iago despre Desdemona. Portretele iacobene reduc adesea femeile la sfinți, mame sau curve. Într-adevăr, argumentul lui Iago în sine este interpretat în limbajul reproducerii feminine, descris ca o „poziție cea mai gravidă și neforțată” (2.1.,224) care ne amintește de arhetipul Iacobean al femeii perfecte, dar paradoxale, mama virgină. Idealul Iacobean al castității totale îl lasă pe Desdemona vulnerabilă la o privire masculină neiertătoare. De fapt, misoginismul lui Iago pălește în comparație cu unele găsite în dramele contemporane, cum ar fi Volpone-ul lui Ben Jonson, stabilit și la Veneția, și ” Tis Pity She ‘s a Whore.cu toate acestea, o astfel de misoginie extremă este păstrarea răufăcătorilor în drama Jacobeană, sugerând că ei și Iago depășesc semnul., Iago invidios reprezentare a lui Cassio ca „frumos” și „tânăr”, în timp ce atribuindu – i propriile sale trăsături de caracter – „un valet”, ” simpla formă de … aparent „(2.1.227), „un căutător Din ocazii” (2.1.229–30) – implică faptul că are o natură geloasă. Furia lui Iago împotriva sexualității feminine poate fi, prin urmare, doar un exemplu al atacurilor sale răutăcioase asupra „alterității” pentru a-și calma sentimentul de impotență socială. S-a sugerat chiar că Iago este literalmente impotent, provocând gelozia lui sexuală. Cu siguranță face replica lui Desdemona la Iago mai devreme în scenă – ” Oh, cea mai șchiopă și impotentă concluzie!,”(2.1.158) – mai grăitor.